Hamlet

Tragedie

SPRE BILETE
Videó bezárása

Hamlet este asaltat de marele proiect al modernităţii timpurii, şi anume posibilitatea exercitarii unei credinţe personale şi directe, precum şi de o gravă îndoială cu privire la originea divină a puterii regale. Claudius este descris în cuvinte puternice şi directe ca fiind nedemn de exercitarea regalităţii. În acest fel, moartea violentă a batrânului Hamlet devine sinonimă cu moartea lui Dumnezeu şi cu imposibilitatea învierii: „Un rege atât de bun! Ca un luceafar / Pe lânga un satir, faţă de acesta".

Îndoiala disperată a lui Hamlet nu se îndreaptă însa doar spre Claudius, ci şi spre tatăl-Dumnezeu ucis, în persoana propriului sau tată. Cele 95 de teze ale lui Luther subliniază nesustenabilitatea dogmei purgatoriului (pe care o vede tocmai ca pe o însămânţare nocturnă a Satanei, cu care a corupt doctrinele credinţei), întrucât o vede ca pe o auto-reprezentare a unei instituţii bisericeşti care menţine în mod artificial dependenţa credincioşilor. Prin urmare, Hamlet este obligat să se îndoiască de însuşi Duhul tatălui sau întrucât batrânul Hamlet, pe lânga faptul că suferă în purgatoriu, crede ca propria suferinţă este scurtată prin răzbunarea fiului său, ceea ce nu este în niciun caz o idee creştină, fie ea catolică, protestantă sau ortodoxă.

Situaţia dramatică iscată îl obliga pe Hamlet să joace rolul răscumpărătorului care nu posedă mijloacele necesare, şi nu crede în propria vocaţie: fiul trebuie să facă un act de justiţie şi de restituire pentru a restabili un regat în a cărui ordine etică nu mai crede sau în privinţa căreia are cel puţin îndoieli serioase.

Este o poziţie mediană, promisiunea tragediei pure şi a catharsis-ului, care menţine întreaga lucrare ca un întreg perfect şi totodată îl fragmentează, aşa cum se întâmplă în general cu marile opere. Catharsisul nu este însă posibil fără abolirea completă a „ordinii" existente: totul trebuie să piară pentru ca noua ordine etico-politică să se nască din ruine, dar mai ales în inima spectatorului, care – dacă e norocos - va recunoaşte în spectacolul Hamlet propria sa situaţie. (András Visky)

ARTIŞTI, ACTORI
Regizor: Tompa Gábor

Distriuţia:
Claudius: ERVIN SZŰCS
Gertrude: IMOLA KÉZDI

Grupul Wittenberg
Hamlet: MIKLÓS VECSEI H.
Horatio: BALÁZS BODOLAI
Marcellus: ZSOLT GEDŐ
Bernardo: ANDRÁS BUZÁSI
Francisco: FERENC SINKÓ
Ofelia: ZSUZSA TŐTSZEGI
Polonius: JÓZSEF BÍRÓ
Laertes: TAMÁS KISS
Rosencrantz: ÉVA IMRE
Guildenstern: ANIKÓ PETHŐ
Osric: SZABOLCS BALLA
Duhul: ZSUZSA TŐTSZEGI, LUCIAN CHIRILĂ
Mesagerul: GIZELLA KICSID
Copilul Hamlet: VENCZEL LŐRINCZ-SZABÓ
Copilul Ofelia: SÁRA VIOLA

Decorul: ANDRÁS BOTH
Costumele: BIANCA IMELDA JEREMIAS
Dramaturgia: ANDRÁS VISKY
Muzică originală: VASILE ŞIRLI
Coreografia: MELINDA JAKAB
Imagini video: ANDRÁS RANCZ
Asistent costume: GYOPÁR BOCSKAI
Asistent de regie: EMŐKE VERES
Asistent de regie: SÁRI GÁLHIDY
Regia tehnică: RÉKA ZONGOR

Browserul dvs. este învechit

Pentru buna funcționare a paginii de web vă rugăm reîmprospătați-l REÎMPROSPĂTARE ACUM

×